Marius Șumudică (53 de ani) a făcut dezvăluiri despre un episod petrecut în 2018, când a căzut într-o plasă, iar mai apoi s-a prefăcut că se relaxează, dorind să nu se facă de râs.
Tehnicianul a rememorat un incident ce a avut loc în anul 2018, pe când era în cantonament în Antalya cu Kayserispor, gruparea pe care o antrena la acea vreme.
Atunci, Șumudică a vrut să se sprijine de plasa din spatele său, dar a căzut în fund. Videoclipul cu Marius Șumudică a devenit viral, mai ales pentru că antrenorul s-a prefăcut că nu s-a întâmplat nimic.
„Aici nu eram după o noapte nebună. Să vă spun povestea până la capăt. Aici mă filmau, era o cameră de luat vederi care mă filma. Eu nu mi-am dat seama, am crezut că mă sprijin de un stâlp. M-am dezechilibrat și am căzut.
Când am văzut că sunt filmat, am rămas acolo. Dar știți care e adevărul? Am căzut într-un pârâu.
Eu, care eram în trening, simțeam, așa, puțină igrasie (n.r. râde). Dar, ca să nu mă fac de râs, am rămas acolo preț de câteva minute, chiar dacă am avut de suferit puțin cu cistita.
Asta e viața! Eu nu beau alcool, ăsta e norocul meu, că altfel m-ar fi desființat. Mi-a fost greu, mă abțineam să rămân acolo, apa era destul de rece.
Eram în Antalya, plouase, drenajul era foarte bun și pe acolo se scurgea apa. N-am simțit niciun peștișor, dar aia e”, a povestit Marius Șumudică, la Digi Sport.
Marius Șumudică a fost demis de formația Gaziantep, asta după numai aproape șase luni de la momentul preluării echipei.
Recent, Gaziantep a câștigat meciul cu Beșiktaș, scor 2-0, duel în care au evoluat jucătorii români Deian Sorescu, Denis Drăguș și Florin Niță.
Marius Șumudică a plecat de la Gaziantep. Clubul din Turcia a făcut anunțul oficial.
„Consiliul Director al clubului nostru s-a întâlnit astăzi cu Marius Șumudică să discute problemele de pe ordinea de zi.
Ca urmare a unui schimb reciproc de idei, Marius Șumudică a prezentat ideea că o schimbare ar fi potrivită pentru echipă, grație iubirii și respectului pe care le poartă clubului și orașului nostru. Ca atare, s-a ajuns la un consens cu Consiliul Director în această privință.
Am dori să-i mulțumim antrenorului și echipei lui valoroase pentru contribuția lor și îi dorim succes în carieră”, se arată în comunicatul emis de reprezentanții clubului Gaziantep.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER